Dacă te-ai hotărât să te înscrii la un curs de programare, fie pentru a te reorienta profesional, fie pentru că ai știut mereu că programarea este cariera pe care vrei să o urmezi, probabil că deja îți imaginezi miile de oportunități și oferte de angajare care se vor ivi odată cu terminarea cursurilor – vorbim totuși de un domeniu în care există un deficit de peste 15.000 de oameni doar în România.
Cu toate acestea, înainte de a te angaja ca programator, trebuie mai întâi să te hotărăști asupra cursului pe care vrei să îl urmezi, iar dacă vrei să ai o carieră de succes, trebuie să te asiguri că acesta este cel mai bun curs de programare care există pe piață, din toate punctele de vedere, și că răspunde tuturor nevoilor tale.
Și pentru că știm că oferta pieței este mare, ne-am gândit să îți prezentăm câteva criterii importante de care e bine să ții cont în alegerea cursului de programare. Așa că înainte de a îți da demisia de la actualul job ca să devii următorul Steve Jobs, aruncă un ochi peste sfaturile noastre pentru a face mai ușor o alegere inspirată.
La SDA, Primești consiliere personalizată în alegerea cursurilor – te ajutăm să identifici cursul care îți corespunde cel mai bine aspirațiilor și are o aliniere precisă între pasiunile tale și cerințele angajatorilor. Verifică lista noastră de cursuri acum!
Domeniul IT va veni la pachet cu o grămadă de oportunități și de oferte, însă șansele sunt ca un singur curs, oricât de complex ar fi acesta, să nu acopere toate limbajele de programare și tehnologiile disponibile pe piață. Informațiile pe care le vei acumula la curs vor avea un impact important și îți vor contura oportunitățile de angajare după absolvire, de aceea este important să ai idee, în mare, ce tip de programator îți dorești să fii.
Dacă nu știi exact ce face un programator și câte tipuri de joburi există în acest domeniu, îți recomandăm să faci un pic de research și să te documentezi cu privire la domeniile care te-ar putea interesa pentru a te putea specializa în acestea. Nu are sens să înveți HTML și dezvoltare de site-uri web dacă pe tine te interesează de fapt bazele de date.
În plus, trebuie să fii pregătit să aloci timpul necesar îndeplinirii acestor obiective. Deși există multe cursuri care îți vor promite că te învață programare „peste noapte” sau într-o singură lună și că apoi vei și obține un job în domeniu, șansele sunt ca acest lucru să nu fie posibil. Ceea nu este un lucru rău. Practic îți însușești abilități noi, precum limbaje de programare, frameworks și libraries, precum și alte tehnologii specifice și este important să își stabilești obiective realiste și să nu te lași descurajat.
Marele avantaj pe care școlile de programare îl au în fața cursurilor universitare este flexibilitatea de care beneficiază la nivelul programei. Domeniul IT evoluează atât de rapid încât menținerea unei programe relevante, raportate la nevoile pieței este o bătălie pe care de cele mai multe ori marile universități o pierd în fața școlilor de programare, unde procesul nu este la fel de riguros și birocratic.
În plus, spre deosebire de cursurile universitare unde de cele mai multe ori trebuie să participi la toate cursurile și să înveți materii și din afara sferei tale de interes, avantajul școlilor de programare este că poți alege cursuri care să se plieze exact pe domeniile tale de interes și să economisești atât timp, cât și bani, pe termen lung.
La SDA am încheiat parteneriate cu o multitudine de companii și ne asigurăm că menținem un dialog permanent cu domeniul IT & tech și că informațiile predate la cursuri sunt mereu adaptate la cerințele pieței și am dezvoltat cursuri care să acopere nevoile de învățare ale studenților noștri și care sunt acreditate de Ministerul Educației și Cercetării.
Astfel, îți oferim cursurile noastre de programare, bazate pe metodologia “Învățare bazată pe cunoaștere”, care îți garantează calitatea cunoștințelor acumulate. La SDA, vei învăța cele mai populare limbaje de programare – Python, Java și Javascript – fiecare având cursul său dedicat. Partea cea mai bună este că nu ai nevoie de calificare anterioară și vei putea completa modulele cursului în ritmul tău, ghidat de mentori, iar pe parcursul cursului vei căpăta cunoștințe atât de front end development, cât și de back end development.
Însă dacă te simți mai atras de partea de QA/Software testing, atunci te așteptăm la cursul nostru de Software Tester.
Odată ce ți-ai limitat opțiunile, o conversație cu absolvenții cursului sau cu mentorii care predau te poate ajuta să te hotărăști cu privire la cursul pe care îl vei alege. Este important să vezi dacă stilul respectivei școli ți se potrivește, dacă îți oferă îndrumare atât în timpul cursului, cât și după.
O modalitate de a intra în contact cu aceștia este să participi la evenimentele organizate de școala respectivă, în cadrul cărora vei putea vorbi cu mentorii și îți vei face o idee mai clară referitoare la programă, stilul de predare etc.
Pe lângă review-uri și părerile foștilor studenți (care de cele mai multe ori pot fi foarte subiective și influențate de experiențele personale), cel mai util criteriu pentru a compara mai multe școli de programare este să iei în calcul procentul de studenți care și-au găsit un job în programare la scurt timp după absolvire.
Majoritatea școlilor cu un procent mare continuă să le ofere consiliere și studenților și după absolvire, pentru a îi ajuta să își găsească un job în domeniul pentru care i-au pregătit.
Momentan, există două categorii de cursuri de programare disponibile pe piață: cele care îți oferă acces contra unui abonament la librării cu materiale video online și cele asistate, în care parcurgi materia ghidat de mentori, fie în sesiuni desfășurate online, fie în clase fizice.
Avantajul celei de-a doua metode este evident, iar la SDA aceasta vine împreună cu o metodă de predare cu o eficiență dovedită, numită Mastery based learning. Astfel, îți vei însuși cunoștințele necesare în ritmul tău, formându-ți o bază de informații solidă, esențială în programare.
Studenții trebuie să treacă prin șase module, având acces la unul nou doar dacă și-au însușit toate cunoștințele din cel anterior. Aceștia au la dispoziție o anumită perioadă timp să finalizeze fiecare modul în ritmul propriu, timp în care lucrează la proiecte în echipă și beneficiază de mentorat individual.
Un alt aspect important pe care trebuie să îl iei în calcul – mai ales dacă te gândești să faci un curs de programare în paralel cu un job pe care îl ai deja – este programul acestuia: când se studiază, în ce zile și de la ce ore.
La SDA, în cadrul cursurilor de programare, , toți studenții primesc proiecte la care vor lucra după propriul program în timpul săptămânii de lucru.
În plus, mentorii recomandă și exersarea tehnologiilor cel puțin 2 ore pe zi, în afara zilelor de curs.
Cu atât de multe cunoștințe noi de acumulat, ultimul lucru pe care ți-l dorești este să dai banii pe un curs și apoi să îți faci griji pe toată durata acestuia în legătură cu situația financiară. De aceea, sfatul nostru este să îți stabilești un buget și să iei în calcul eventualele beneficii financiare oferite de școli: unele oferă diverse discounturi sau nu cer taxa de școlarizare în avans. Asigură-te că iei în calcul mai multe opțiuni și nu uita să calculezi și costul final al cursului raportat la numărul efectiv de ore pe care le vei studia.
SDA îți oferă posibilitatea de a alege între 3 pachete:
Pe lângă pachetele standard, SDA oferă următoarele opțiuni de plată:
Indiferent ce cursuri SDA o să alegi, niciunul dintre acestea nu necesită o pregătire anterioară, ambele fiind potrivite pentru începători.
Pe toată durata cursurilor, vei fi ghidat de mentorii noștri care te inspiră chiar și online și care te vor motiva să reușești. Programarea poate fi învățată în multe moduri, dar noi la SDA suntem de părere că puterea exemplului este cea mai bună metodă.
În plus, ce face diferența dintre un programator bun și unul excelent sunt soft skill-urile, așa că la SDA le-am inclus obligatoriu în programă. În cadrul fiecărui modul vei avea ședințe special dedicate dezvoltării și deprinderii celor mai importante soft skill-uri pentru a învăța să abordezi corect și eficient orice task și a căpăta încredere de sine.
Cele două școli și-au unit forțele! Împreună, oferim:
Înscrie-te acum în programul SDAcademy x Codecool și primește coaching personalizat pentru cariera ta în IT!