Dacă una dintre rezoluțiile tale la începutul anului a fost să te dezvolți personal sau profesional, nu lăsa criza actuală să-ți dea planurile peste cap.
Chiar și în contextul actual, încă există industrii care recrutează, iar IT-ul este una dintre ele. Cu toate acestea, nu trebuie să vrei să devii programator pentru a beneficia de pe urma cursurilor de coding.
Dezvoltarea profesională este un concept complex care poate însemna orice, de la cursuri online, la traininguri și conferințe sau chiar cursuri formale precum o diplomă de master sau chiar de doctorat.
Însă în ultimii ani, trendurile de digitalizare din întreaga lume au scos la suprafață o nouă nevoie de care se lovesc tot mai mulți oameni: aceea de a învăța programare.
Aproape niciun domeniu nu a scăpat „neatins” de tehnologiile digitale, iar gama este una foarte diversă: de la industriile care furnizează echipamente de spital, la marketing, la educație, psihologie și chiar agricultură.
Sau dacă vrei să afli mai multe detalii, experții de la Software Development Academy oferă consultanță profesională gratuită. Te vor ajuta să identifici limbajul de programare potrivit pentru tine și cum să-l integrezi în actuala ta carieră profesională.
În ziua de azi, învățarea unui limbaj de programare nu mai este limitată doar la nevoile din industria de IT: cursurile de coding te ajută să înțelegi mai bine lumea în care trăiești.
Acestea nu trebuie să fie neapărat urmate de o reconversie profesională, din contră. Fie că vrei să te reprofilezi sau nu către jobul de programator, cursurile de programare te vor ajuta să te dezvolți atât pe plan profesional, cât și personal.
Dacă deții deja o diplomă într-un alt domeniu, dar simți că industria este deja saturată și ai nevoie de un skill care să te departajeze în ochii viitorilor angajatori, atunci cursurile de programare ar putea fi atuul care să îți ofere oportunitățile de viitor de care ai nevoie. Codingul este deja văzut ca o a doua limbă vorbită, așa că nu există domeniu în care să nu găsești o aplicare a limbajului de programare învățat.
Dacă dacă ai ajuns la concluzia că IT-ul este domeniul care ți s-ar potrivi cel mai bine, îți recomandăm cursurile noastre de programare, care te pregătesc să devii developer.
Cursurile Software Development Academy nu necesită nicio pregătire anterioară, iar la finalul lor vei acumula un set imbatabil de cunoștințe tehnice și de comunicare, experiență și o gândire orientată spre dezvoltare continuă. În plus, la Software Development Academy, poți accesa un job la finalul cursurilor.
Dezvoltarea profesională trebuie privită în primul rând ca o dezvoltare personală. Skillurile pe care le vei dobândi îți vor fi în primul rând folositoare ție, și abia apoi angajatorului. Iar dacă alegi să îți schimbi jobul sau să te reorientezi profesional, vei lua cu tine aceste noi abilități.
Însă indiferent dacă vrei să te dezvolți pe tine personal sau îți dorești o carieră de succes, soluția este aceeași: învățare continuă. Iar cel mai important, beneficiile sunt foarte mari în raport cu investițiile (atât financiare cât și de timp).
Așadar, care sunt concret beneficiile dezvoltării profesionale pe care le poți obține în urma unor cursuri de programare?
În calitate de full stack developer, vei coordona un proiect de la început până la final, luând parte la dezvoltarea produsului încă de când acesta se află în stadiul de idee, și până la implementare. Acest lucru îți va crește încrederea de sine, mai ales pentru că vei vedea concret care sunt rezultatele muncii tale.
Programarea este un domeniu aflat în continuă dezvoltare. În fiecare zi apar tehnologii noi, așa că trebuie să preiei inițiativa și să te asiguri că ești mereu la curent cu noile trenduri.
În programare, chiar și cel mai mic detaliu se poate dovedi a fi crucial. Elemente care pot părea minore, precum „;” vor da erori și vor împiedica programul să ruleze corect. Așa că îți vei dezvolta o atenție sporită la detalii, ceea ce te va ajuta în mod cert și în viața de zi cu zi.
Una dintre cele mai importante beneficii cu care te vei alege în urma cursurilor de programare este eficiența. Vei învăța să automatizezi toate muncile plictisitoare pe care le ai de făcut la birou, astfel că nu trebuie să fii programator ca să te bucuri de acest avantaj. Chiar și pentru cei care nu lucrează în domeniul IT, programarea poate deschide multe uși. Fie că lucrezi în marketing sau în PR, ai multe taskuri de făcut pe calculator. Așa că vei avea numai de câștigat de pe urma cunoștințelor în plus de coding.
Programarea îți va contura modul de gândire și îți va oferi uneltele necesare pentru a combate și cele mai dificile provocări. Chiar și cele mai complexe programe pot fi reduse la doar câteva operațiuni. Divide et impera, așa cum îi spune și numele principiului c++, care se bazează pe descompunerea în subprobleme mai ușoare.
Vei învăța astfel să creezi subprograme care să îți ușureze munca de zi cu zi pentru a fi mai rapid și mai eficient, indiferent de domeniul în care lucrezi.
Jeff Bezos, spune că cel mai important sfat pe care îl dă angajaților, dar și celor patru copii ai săi, este să îți identifici pasiunea.
„Poți să ai un job, poți avea o carieră sau poți avea o chemare. Iar dacă îți găsești chemarea, atunci ai tras lozul câștigător, pentru că este foarte important și nu foarte multă reușește acest lucru”.
Zig Ziglar, autor și speaker motivațional, crede că cel mai important pas pe care trebuie să îl faci pentru o dezvoltare personală sau profesională, este să investești în tine însuți. La urma urmei, tu ești cel care rămâne cu skillurile dobândite, iar de cele mai multe ori acestea îți vor folosi și în viața personală, nu doar la birou.
Poate că în contextul generat de actuala pandemie de COVID-19, problema dezvoltării personale sau profesionale poate părea inoportună. Însă din contră, acum este momentul cel mai bun.
Steve Jobs spunea că „mereu ne facem timp pentru ceea ce ne place după un eveniment catastrofal – moarte cuiva, o boală sau un cutremur – însă este cu atât mai greu să faci acel lucru într-o zi de marți obișnuită”.
Așadar, deși poate părea că lumea are alte priorități, acum este momentul cel mai important să ne facem timp pentru lucrurile pe care până acum le-am amânat în așteptarea momentului potrivit. Epidemia din întreaga lume a avut un impact major asupra pieței de muncă și a tras câteva semnale de alarmă cu privire la siguranța anumitor joburi. Așa că nu există moment mai potrivit decât cel actual pentru a te îmbogăți cu câteva skilluri noi, care să îți asigure un venit în contextul unei eventuale alte crize.
Sundar Pichai, CEO-ul Google, a vorbit adesea despre importanța mentorului în dezvoltarea profesională. Este foarte important să dezvolți relații cu cât mai mulți oameni din domeniu, oameni care au fost și ei în stadiul tău și care sunt pregătiți să îți dea sfaturi și feedbackuri sincere, pe care nu le-ai obține la locul de muncă.
La Software Development Academy, vei găsi mentori dedicați și cu o experiență impresionantă în spate. Mentorii noștri sunt interesați de oameni și caută mereu resursele necesare pentru a îi ajuta să se dezvolte în carieră, indiferent care este aceea.
„Când vine vorba de succesul în carieră, răbdarea este foarte importantă”, spune Bob Iger, CEO-ul Disney.
Adesea, cei mai mulți oameni își setează niște obiective complet nerealiste și apoi sunt dezamăgiți din cauza eșecului. Este foarte important să fii ambițios, însă trebuie în același timp să fii conștient că nu poți controla toate circumstanțele.
Dacă te-am convins cu privire la beneficiile cursurilor de programare, indiferent de domeniul în care activezi, te așteptăm la Software Development Academy! Cursurile noastre se desfășoară sunt acreditate de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, iar dacă vrei să îți schimbi profesia, vei avea garanția unui loc de muncă la finalul cursului, precum și un salariu competitiv. Cursul nu necesită nicio calificare anterioară!
Cele două școli și-au unit forțele! Împreună, oferim:
Înscrie-te acum în programul SDAcademy x Codecool și primește coaching personalizat pentru cariera ta în IT!